Stima de sine scăzută și alegerea partenerului

În ce mod stima de sine scăzută ne influențează în alegerea partenerului?

Mai întâi, cum este o persoană cu stimă scăzută de sine? Ea are un pronunțat sentiment de anxietate și nesiguranță în relație cu sine.

  • stima sa de sine se bazează într-o măsură extremă pe ceea ce persoana gândește că alții gândesc despre ea;
  • dependența de alții în ceea ce privește stima sa de sine îi paralizează autonomia și individualitatea;
  • aceasta își va ascunde față de alții stima sa de sine scăzută, în mod special atunci când vrea să impresioneze;
  • stimă sa de sine scăzută vine de la experiențele din copilărie care nu au făcut-o niciodată sau foarte rar să simtă că este bine să fii o persoană de un anumit sex în relație cu o persoană de celălalt sex (este vorba despre credințele eronate ale bărbaților despre femei și viceversa, cum ar fi: bărbații cred că femeile sunt profitoare sau că femeile cred că bărbații sunt slabi, etc.);
  • aceasta nu s-a separat niciodată în mod real de părinți, ceea ce înseamnă că nu a ajuns la o relație de egalitate cu ei.
Debutul relațional al unei prsoane cu stimă scăzută de sine

Odată ce pubertatea a adus sexualitatea adultă în prim plan, persoana cu stimă scăzută de sine își încearcă șansele în a relaționa, în ciuda tuturor fricilor. Ea se implică în relații romantice, se îndrăgostește, ceea ce, pentru moment, îi îmbunătățește stima de sine și îi amplifică sentimentul de împlinire. Intrând în relație ea parcă spune: „Tu pari să mă valorizezi… Sunt norocos/ă că te am… Am nevoie de tine pentru a supraviețui… Sunt împlinit/ă dacă tu ești în preajmă!”.

Spunându-și aceasta, puberul cu stimă scăzută de sine ajunge să trăiască pentru celălalt și, făcând așa, intră într-un „pact pentru supraviețuire” exprimat prin: „Dacă rămân fără resurse, voi lua de la tine. Tu vei avea suficiente resurse, în caz de urgență, pentru a ne servi pe amândoi”. Astfel, celălalt partener este împuternicit și responsabilizat pentru propria stare de bine.

Speranțele și fricile relaționale ale unei persoane cu stimă scăzută de sine

Gândindu-se la o relație de cuplu, raportându-se la celălalt o persoana cu stimă de sine scăzută are speranțe mari cu privire la ceea ce se poate aștepta de la celălalt, dar are în același timp și mari temeri: este pregătită să fie dezamăgită și de aceea este neîncrezătoare în celălalt.

Astfel, în perioada de cunoaștere, de curtare a celuilalt e bine să aflăm la ce speră și care sunt fricile în raport cu celălalt, deoarece așa vom evita:

  • „relațiile de tip accident” – parteneri care intră în relație în baza așteptărilor lor înalte și, care mai devreme sau mai târziu se dovedesc a fi diferite de realitate, prin urmare relația eșuează;
  • să ne trăim propriile profeții: „de ceea ce mi-a fost frică, nu am scăpat” pentru că nu mi-am permis să admit în mod deschis că celălalt părea să coroboreze fricile și neîncrederile mele, astfel în timp, să se adeverească cele mai mari frici;
  • ca relația de cuplu să fie, din multe puncte de vedere, duplicatul sau total opusul relației pe care am văzut-o existând între propriii părinți.
O persoană cu stimă scăzută de sine are tendința să confunde ceea ce vede cu ceea ce speră să găsească în celălalt.

Acest lucru se întâmplă deoarece comportamentul persoanei cu stimă scăzută de sine este ghidat de mecanismele sale de apărare, astfel ea prezintă celuilalt o versiune diferită a sinelui, așa ajunge să interacționeze cu rezultatul proiecției sale asupra celuilalt.

În exterior, persoană cu stimă scăzută de sine, joacă rolul unei persoane încrezătoare în sine și puternice, extrovertită, vorbăreață, dar pe dinăuntru se simte nesigură, neajutorată și speriată. Intrând într-o relație o asemenea persoană își spune sieși: „Iată o persoană puternică, care poate avea grijă de mine!”. Însă, după un timp mai scurt sau mai lung, apare dez-amăgirea: descoperirea că celălalt nu este persoana puternică la care sperase (pentru că, în fond, nimeni pe nimeni nu poate salva și fiecare dintre noi este responsabil pentru propria-i stare de bine). Frustrarea, resentimentul și furia își fac ușor-ușor loc în dinamica de cuplu.

De ce nu ne comunicăm fricile?

Pentru că, ne paralizează gândul că celălalt nu ne va iubi sau ne va iubi mai puțin dacă ar ști despre lipsa noastră de valoare.

În acest caz, oare cum ar gândi un bărbat cu stimă de sine scăzută care intră între o relație? „Nu trebuie să dezvălui că nu reprezint nimic. Nici faptul că, în secret, mă aștept ca toate femeile să fie nedrepte, iraționale, sarcastice, încăpățânate, dominatoare. Nu trebuie să destăinui credința mea că singura cale de a supraviețui cu o femeie este să mă retrag de pe scenă și să o las să conducă spectacolul”.

Dar cum ar gândi o femeie cu stimă de sine scăzută care intră între o relație? „Nu trebuie să dezvălui că nu reprezint nimic. Nici faptul că, în secret, mă aștept ca toți bărbații să fie zgârciți, iresponsabili, indeciși, slabi și să lase femeile să care povara relației. Nu trebuie să destăinui credința mea că singura cale de a supraviețui cu un bărbat este să fii gata să pui umărul și să preiei povara în momentul în care el se plânge că a dat de greu”.

Dacă cei doi și-ar spune aceste lucruri și-ar da seama că, de fapt, ei sunt foarte compatibili. Adică, unul dintre ei îl responsabilizează pe celălalt, iar celălalt „de nevoie” preia controlul. Însă, vestea proastă este că cei doi sunt perfect compatibili prin prisma „lipsei”, a traumei, a suferinței, a blocajelor emoționale pe care le au și nu prin prisma unui „prea plin”, a unei alegeri conștiente și asumate.

Din exemplul de mai sus, nu trebuie să se înțeleagă că toți bărbații gândesc așa sau că toate femeile se încadrează în acest tipar. În funcție de relațiile timpurii de care avem parte în copilărie noi fără să ne dăm seama „alegem” o strategie sau alta pentru a funcționa în cuplu. Deci, citind exemplele de mai sus, faceți abstracție de sex.

Plecând de la formula cuplului descrisă mai sus am mai putea spune că, în ciuda a tot ceea ce fiecare se aștepta de la celălalt și gândea despre sine, fiecare a simțit, de asemenea, că trebuie să fie/„să se ridice la înalțimea” a ceea ce gândea că celălalt a văzut în el. Fiecare l-a făcut pe celălalt responsabil pentru propria stimă de sine („eu sunt bine atît timp cât celălalt mă validează, mă laudă, etc.”). Astfel, cei doi pentru a salva aparențele și pentru că nu au puterea să își mărturisească fricile transmit mesaje în opoziție cu propriile frici. Așa încât, bărbatul din exemplul de mai sus ar spune ceva de genul: „Am încredere în tine, ești statornică, mă pot baza pe tine!”, cu toate că el are convingeri diferite despre femei. Iar femeia din exemplul de mai sus ar spune: „Ești puternic, mă simt în siguranță lângă tine!”, cu toate că nu este convinsă de acest lucru.

O vreme aceste mesaje funcționează și ce ai doi se simt mai bine, mai puternici, pentru că se hrănesc din percepția pozitivă și validarea celuilalt: „tu mă vezi puternic și acest lucru mă ajută să mă simt mai puternic”. Însă această armonie este zdruncinată de un prim factor de stres sau necesitatea luării unei decizii care pune la încercare abilitățile celor doi de a face față situației. Testul realității scoate la suprafață slăbiciunea unuia și dominarea celuilalt.

Pune capăt presupunerilor și ghicirii în cuplu

Cum ar putea rezolva cei doi această situație? Acest impas poate fi depășit prin a discuta cele mai importante lucruri și prin a înceta să mai presupună sau să ghicească ce se întâmplă în interiorul celuilalt. Cei doi ar putea discuta și răspunde la următoarele întrebări: ce mă aștept de la celălalt? ce sper să nu facă celălalt? ce temeri îmi trezește celălalt?

Ce putem discuta discutând? Din moment ce fiecare acționează plecând de la premisa că trebuie să îl mulțumească pe celălalt, niciunul nu poate comunica când este nemulțumit de celălalt și nici nu poate accepta neînțelegeri sau critici adresate direct. Ei trăiesc ca și cum sunt pe același circuit sanguin, pe aceiași conductă care asigură supraviețuirea. Niciunul dintre ei nu este dispus „să dea” alternativ, ci doar „să primească”.

Sunt în relație cu tine doar ca să primesc, spune o persoană cu stimă scăzută de sine

Îmi doresc să primesc stima celuilalt de sine, „îmi place cum este celălalt, vreau să fiu ca el/ea”, doar că bravând mereu, încetez să mai fiu autentic.

Îmi doresc calitățile celuilalt, calități care simt că îmi lipsesc.

Îmi doresc ca celălalt să fie o extensie a propriei persoane („îl/o cunosc foarte bine, știu ce gândește și ce simte”).

Îmi doresc să evit situația în care sunt cu cineva care seamănă cu părintele „rău”, omniscient și omnipotent (de care au avut parte în copilărie).

Îmi doresc să fiu cu cineva care seamănă cu un părinte „bun”, omnipotent, omniscient și altruist.

Ia aminte, un obiectiv indirect al demersului terapeutic este „tu în relație cu sine să devii părintele pe care poate nu l-ai avut niciodată!”.

 

 

Comments

Lasă un comentariu