Personalitatea dependentă

Persoana dependentă – sumar

Persoanele dependente se consideră neajutorate și, în consecință, încearcă să se atașeze de o persoană mai puternică (care devine obiect al dependenței leor), în măsură să le ofere resurse pentru supraviețuire și fericire. Cuvintele cheie care o descriu sunt „agățare” și „complianță”. Cu ușirință renunță la responsabilitatea pentru propria viață întrucât se sprijină în totalitate pe ceilalți; prezintă o voință fragilă, labilitate emoțională și sensibilitate la respingere.

Imaginea despre sine:

  • dornic de afecțiune
  • slab, fragil, incompetent dacă îi lipsește sprijinul
  • vulnerabil la abandon
  • hipersensibilitate la critică sau la desconsiderări
  • „am mare nevoie de oameni”
  • „sunt neajutorat”
  • „nu pot fi iubit”

Imaginea despre ceilalți:

  • idealizează persoana puternică, aceea care îi „îngrijește” și o văd generoasă, protectoare și competentă. Spre deosebire de personalitatea evitantă, care se ferește de „relațiile complicate” și astfel nu obține sprijin social, personalitatea dependentă poate funcționa destul de bine, câtă vreme are alături o persoană puternică.
  • protectivi, de ajutor, capabili
  • încredere exagerată în ceilalți
  • „sunt puternici și mă pot ajuta”
  • „ei și-au dat seama cum stau lucrurile”

Convingeri generale:

  • „sunt complet neajutorat”, „sunt absolut singur/ă”
  • „dacă nu am pe cineva pe care să mă bazez, sunt pierdut”
  • „am nevoie de alți oameni – mai ales de o persoană puternică – pentru a supraviețui”, „dacă am oameni în jurul meu, mă simt fericit și în siguranță”
  • „dacă sunt părăsit, voi muri”, „fă orice e nevoie pentru a face relația să dureze”, „nu pot trăi fără un bărbat/ femeie”, „nu pot fi fericit/ă niciodată, dacă nu sunt iubit/ă”
  • „nu îți asuma vreun risc pe cont propriu”
  • „nu-ți jigni protectorul”, „stai în preajma lui”, „cultivă o relație cât se poate de apropiată cu el”, „fii servil pentru a o ține lângă tine”
  • „lumea este un loc periculos”

Comportamente în exces:

  • atașament puternic
  • căutarea ajutorului
  • agățarea de ceilalți
  • inhibarea sinelui
  • amânarea deciziilor
  • a se baza pe alții
  • a face oamenilor pe plac

Evită sau nu face deloc:

  • separare sănătoasă
  • exprimare de sine
  • dezvoltare a abilităților și a intereselor
  • autosuficiență

Strategia principală constă în cultivarea unei relații de dependență. Vor face aceasta în mod frecvent, subordonându-se unei figuri „puternice” și încercând să o împace sau să o mulțumească.

Afecte: principala reacție emoțională este anxietatea – grija de a nu tulbura relația de dependență. Trăiesc periodic momente de anxietate intensă, ori de câte ori li se pare că această relație este pusă la încercare. Dacă figura de care depind este distantă, pot cădea în depresie. Pe de altă parte, se simt mulțumiți sau euforici, atunci când le sunt împlinite dorințele de dependență.

Orice decizie poate aduce un dezastru
Persoanele „dependente” simt anxietate pronunțată atunci când sunt nevoite să ia decizii de zi cu zi, să inițieze sarcini sau să le ducă la bun sfârșit și atunci când se percep a fi respinse de ceilalți. Pentru a face față acestei stări de stres, ele caută îndrumare, reasigurări și susținere. Adesea se simt neajutorate pe cont propriu („Ce să mănânc la micul dejun?” sau „În ce să mă îmbrac?” sau „La ce oră să mă programez?” sau „Oare aș putea să mănânc asta?). Aceste persoane percep sarcina de a avea grijă de ele însele foarte dificilă.
Sursa siguranței este celălalt
Aprobarea socială pentru o persoană dependentă este o sursă de recompense, prin faptul că poate să îi dea senzația că este valoroasă și plăcută de ceilalți. Motivația acestui comportament, de obicei, are la bază două convingeri: lipsa de eficacitate personală și o viziune a lumii ca fiind un loc periculos. Date fiind aceste convingeri, persoana dependentă ajunge să se simtă vulnerabilă și devine foarte atentă la semne ale riscului din mediul său. Asumpția ei este: „Dacă am parte de susținere și protecție din partea altora, mă pot simți în siguranță!”
Miros orice risc de abandon și fac orice ca să îl evit
Din cauza faptului că depind de alții, persoanelor dependente ajunge să le fie frică de semnele care anunță abandonul și recurg la diverse comportamente pentru a evita rupturile pe care le anticipează. Aceste comportamente pot merge de la subiectivitate la agresivitate fățișă. Dacă respectivele relații se încheie, aceste persoane caută noi relații de care să depindă. Însă, în cauză că apelează la alții pentru protecție, nu au parte de acele experiențe care le-ar permite să traverseze cu succes provocările vieții. Așadar, este pus în mișcare un cerc vicios prin care comportamentul dependent facilitează întărirea convingerilor dependente.
Persoana dependentă prezintă un exemplu pentru ceea ce se numește o perspectivă autocentrată, în care celălalt este privit doar fiindu-i folositor în scop narcisic, pentru ceea ce el are nevoie, așa încât celălalt NU este luat în considerare pentru ceea ce reprezintă el ca persoană, ci doar ca sursă a felului în care îl face să se simtă.
Sunt dependent de celălalt, înseamnă că limitele mele sunt foarte vagi
Persoana dependentă se distinge prin mai multă neajutorare sau inhibiție decât este întâlnit în mod normal la persoanele care sunt deprimate sau anxioase; se teme de asertivitate până în punctul în care își compromite dezvoltarea normală și fundamentul stimei de sine. Există cazuri în care adulților le este greu să se afirme în cadrul familiei lor cu privire la domenii importante precum valorile și/sau aspectele de ordin financiar, permițând părinților intruzivi sau cu tendință de control să le dicteze standardele de viață, alegerea carierei sau alegerea religioasă.
Persoana autonomă este opusul persoanei dependendente
Autonomia, opusul dependenței, este dobândită în copilărie și se poate observa prin toleranța copilului la absența adultului (aceeași capacitate de a tolera absența conduce la capacitatea de a face față pierderii sau doliului la vârsta adultă). Dar ceea ce este atât de important în legătură cu acest proces de dobândire a autonomiei este faptul că un copil autonom, ale cărui nevoi sunt împlinite, începe să își dorească ceva.
A FI mă conduce către ÎMI DORESC, iar acesta îmi permite să ÎMI CREEZ propria viață. Treptat copilul înțelege că el este CAUZA evenimentelor și NU EFECTUL lor. Astfel copilul autonom crește, se maturizează și devine RESPONSABIL.
Dorința este cale spre autonomie
Fără experiența primară de A-și DORI, copilul (viitorul adult) nu se va putea afla decât într-o stare de nevoie, de dependență. De aceea, un semn de sănătate mintală este dorința de a face, de a fi, de a avea.
Dependența e bună, dar cu măsură
Capacitatea de a depinde de alții – de a apela în caz de nevoie la prieteni, membri ai familiei, mentori, colegi și experți – este esențială pentru supraviețuirea oamenilor. În cazul persoanelor dependente de ceilalți, însă, dependența reprezintă un factor evoluționist care a luat-o razna, inhibând dezvoltarea individuală și perturbând relațiile interpersonale. Dependența poate fi văzută și ca o „abdicare de la autonomie”. Astfel, soluția poate cea mai potrivită pentru persoanele dependente este stabilirea unui echilibru între dorința de dependență și așteptările pe care le are cu privire la autonomie, încurajând pe această cale o formă adaptativă de interdependență.
Care sunt cauzele dependenței afective?

Fiecare dintre noi, copil sau adult, are o multitudine de nevoi. Aceste nevoi pot fi împărțite în două mari categorii:

  1. nevoia de conectare sau simbioză – direcția este către celălalt: nevoie de a fi iubit, de a mă simți important/unic special pentru celălalt, de a fi căutat, de a fi acceptat, de a fi văzut etc.
  2. nevoia de autonomie sau de individuare – direcția este către sine: de a încerca lucruri noi, de a mă simți competent/priceput/bun la ceva, de a mă simți în control etc.

La naștere un bebeluș este complet dependant de persoanele care îl îngrijesc (dependență „absolută”). El nu ar putea supraviețui fără să fie hrănit, îngrijit, ținut în brațe. Pe măsură ce copilul crește el trece prin diverse grade de independență (dependență „relativă”) atunci când începe să meargă, să mănânce singur, să se joace singur etc. Obținerea cu succes a independenței este crucială pentru formarea unei solide structuri psihice interne.

În circumstanțe optime, o dezvoltare normală se desfășoară în direcția separarii și individuării, a nevoii de autonomie, stimulând conștientizarea graduală a copiilor mici asupra separărilor psihice. Atunci când adultul de referință, de cele mai multe ori mama, se simte neputincioasă, anxioasă și puțin dispusă să tolereze separarea de propriul copil (mama tânjește după perioada în care copilul era bebeluș; o mamă hiperprotectivă care nu răspunde nevoii de explorare și curiozitate a copilului, transmițând copilului că lumea este un loc periculos și/sau că nu se poate descurca singur; mama nu reușește să conțină separările inevitabile dar necesare atunci când copilul are nevoie să meargă la creșă/grădiniță) această atitudine poate sabota evoluția normală către autonomie, încurajând ulterior o dependență prelungită a copiilor.

Un alt scenariu prezintă un copil al cărui independență, curiozitate și autonomie au fost încurajate, însă prea devreme, înainte ca el să fie pregătit să renunțe la siguranța dată de prezența mamei sau înainte de a avea abilitățile necesare pentru a face față acestei independențe (în copil se dezvoltă convingerea că totul este peste puterile sale).

Perioada de creștere a copilului, de asemenea, cuprinde etape de „distanțare” și „reapropiere” / predominanța nevoilor de autonomie vs. predominanța nevoilor de conectare sau simbioză. Pentru a asigura o creștere armonioasă a copilului și o maturizare firească și naturală a lui este important ca adultul să reușească să răspundă nevoilor distincte ale copilului în cadrul acestor etape. Această dinamică de apropiere/ distanțare se păstrează până la vârsta de 21 de ani. Această perioadă este de obicei asociată cu maturizarea completă a creierului și independența financiară a copilului.

Comportamentele tipice ale persoanei dependente
  • Solicită sfaturi în exces și reasigurări pentru a lua deciziile de zi cu zi
  • Încearcă să îi convingă pe alții să-și asume responsabilitatea pentru majoritatea domeniilor importante din
    viața lui/ei
  • Ezită prea mult în a-și exprima dezacordul de teamă de a nu pierde sprijinul sau aprobarea altora
  • Lipsa încrederii în sine îi provoacă numeroase probleme la inițierea activităților
  • Este predispus să se sacrifice (de exemplu, face voluntariat pentru a face sarcini neplăcute pe care nimeni nu și-ar dori să le facă) pentru a obține sprijin și validare de la alții
  • Are o teamă excesivă de a nu putea avea grijă de sine, ceea ce provoacă sentimente de disconfort sau neputință când este singur
  • Caută cu disperare pe cineva care să aibă grijă de el/ea de îndată ce „a pierdut relația de bază”
  • Adoră să facă servicii pentru ceilalți pentru a fi acceptat, validat, primit în grup etc.
Ești dependent de ceilalți, iată ce ai de făcut!

Date fiind comportamentele tipice ale persoanei dependente, prezentate mai sus recomand următoarele obiective/direcții personale de lucru:

  1. Îmbunătățirea încrederii în sine
  2. Reducerea atitudinii de supunere și obediență
  3. Creșterea toleranței în momentele de singurătate
  4. Angajarea independentă în activități
  5. Dezvoltarea unor comportamente de coping alternative, a abilităților și a competențelor sociale
  6. Creșteți hotărârii și independenței în luarea deciziilor
  7. Dezvoltarea asertivității
  8. Conștientizarea și gestionarea sănătoasă a propriilor dorințe și nevoi
  9. Reducerea fricii de a fi singur
  10. Reducerea frecvenței și intensității comportamentului de agățare
Identitate de sine foarte slab conturată

De multe ori dependența de ceilalți este însoțită de un sentiment vag de sine, un eu slab dezvoltat, o identitate de sine inconsistentă exprimate prin:

  • Renunțrea de bună voie la propria identitate, la propriile nevoi (care de multe ori sunt neconștientizate) din cauza lipsei unui sentiment de demnitate personală pentru a fi conectat la o altă persoană
  • Devine deprimat dacă se simte deconectat sau izolat de cei cu care el/ea identifică
  • Este predispus la depresie și sentimente de inutilitate
  • Obține stima de sine prin asocierea cu o persoană sau organizație
  • Ezită prea mult să-și exprime dezacordul de teamă să nu-și piardă sprijinul sau aprobarea altora.

Mai jos propun câteva direcții de acțiune în acest sens:

  1. Dezvoltarea unui sentiment al autonomiei personale (de exemplu, stabilirea, exprimarea și respectarea propriilor limite; conștientizarea propriilor dorințe și nevoi)
  2. Dezvoltarea unor mecanisme interne de gestionare a separării de cei semnificativi
  3. Dobândirea unui fundal emoțional centrat în starea de bine, optimism și în contact cu propria persoană
  4. Reducerea comportamentului supus și obedient
  5. Dezvoltarea unei game mai largi emoționale și comportamentale
  6. Reducerea fricii de a fi singur
  7. Îmbunătățirea stimei de sine

Comportamente sănătoase vs. Comportamente nesănătoase ale unei persoane dependente emoțional

Comportamente sănătoase Comportamente nesănătoase ale unei persoane dependente emoțional

 
Atunci când iau decizii le este confortabil să ceară opinia și sfatul celorlalți, dar, în final, iau propriile decizii. Incapabili să ia decizii cotidiene, au nevoie de excesiv de multe sfaturi sau încurajări din partea celorlalți; le permit celorlalți să ia cea mai mare parte a deciziilor lor importante.

 
Susțin cu grijă relațiile armonioase cu persoanele importante din viața lor, fiind politicoși, agreabili și plin de tact.

 

 Sunt de acord cu ceilalți, chiar și atunci când consideră că aceștia greșesc, de teamă să nu fie respinși.

 
Deși respectă autoritatea și preferă rolul de membru al echipei, pot iniția și finaliza sarcini de unii singuri.

 

 Au dificultăți semnificative în a demara proiecte sau a se implica în activități în mod independent.

 
Plini de atenție și capabili să le facă pe plac altora. Ocazional, vor suporta disconfortul personal pentru a face o faptă bună pentru oamenii cheie din viața lor.

 

 Se oferă voluntari să facă lucruri care sunt neplăcute sau umilitoare, doar pentru a-i face pe ceilalți să îi simpatizeze.

 
Sunt înclinați să prefere compania unei persoane sau a mai multora decât să fie singuri.

 

 Se simt incomod sau neajutorați atunci când sunt singuri și se străduiesc din răsputeri să evite să rămână singuri.

 
Tinde să fie puternic implicați în relații se străduiesc din greu să le susțină.

 

 Se simt devastați și ne ajutorați atunci când o relație apropiată încheie și sunt preocupați în mod frecvent de teamă ca nu cumva să fie abandonați.

 
Pot lua măsuri corectoare ca răspuns în fața criticilor.

 

 Ușor răniți de critici sau dezaprobare.

 

Lasă un comentariu