Stima de sine, deși este una dintre dimensiunile cele mai fundamentale ale personalității noastre, este un fenomen discret, impalpabil, complex, de care nu suntem întotdeauna conștienți. Amor-propriu, încredere în sine, mândrie de sine, iubire de sine, mulțumire de sine, sigur pe sine, afirmare de sine sau acceptare de sine sunt doar câteva noțiuni pe care deseori le folosim pentru a ne referi la stimă de sine.

Multiple aspecte ale stimei de sine

A avea încredere în sine presupune a crede în capacitățile proprii și de a acționa eficient. Încrederea în sine subliniază importanța raportului dintre acțiune și stima de sine.

A fi mulțumit/ă sau satisfăcut/ă de sine presupune a avea capacitatea de a evalua rezultatele unei acțiuni și pentru că am constatat un rezultat pozitiv trăim o stare de mulțumire. Fără stimă de sine, nici succesele nu sunt trăite ca atare.

A fi sigur/ă de sine cuprinde două aspecte. Pe de o parte, presupune capacitatea de a lua decizii și de a persevera în alegerile făcute. De aceea, o bună stimă de sine este în general asociată cu o stabilitate a deciziilor. Pe de altă parte, a fi sigur/ă de sine înseamnă să nu te îndoiești de competențele și de punctele forte, îndiferent de context. De aici înțelegem că o bună stimă de sine permite exprimarea a tot ceea ce suntem, în toate circumstanțele.

Iubirea de sine reprezintă componenta afectivă a stimei de sine și se exprimă prin bunăvoință, blândețe și mulțumire față de propria persoană.

Amorul-propriu este un sentiment prea viu al propriei demnități care dacă este scăpat de sub control poate conduce la egoism, narcisism ș.a. Atunci când suferim din cauza criticilor e posibil să fi fost lezat amorul nostru propriu și trebuie să facem demersuri pentru a ne cunoaște mai bine, pentru a avea o stimă de sine mai bună și un simț stabil al propriei identități.

Cunoașterea de sine ne permite să ne putem descrie și analiza cu precizie. Este important să știm cine suntem pentru a ne putea iubi și stima.

Acceptare de sine presupune a ne integra calitățile și defectele pentru a ajunge la o imagine globală de sine. Această imagine nu trebuie să fie perfectă și cuprinde părți bune, pozitive, dar și părți de umbră care pot fi corectate sau pe care pur și simplu învățăm să le controlăm.

Afirmare de sine cuprinde intențiile și acțiunile nostre de a ne apăra punctele de vedere și interesele în fața altora. Stima de sine necesită uneori apărarea propriului teritoriu, a propriilor limite.

A crede în sine înseamnă să avem anduranță, să avem capacitatea de a suporta și traversa etape mai grele bazându-ne pe propriile convingeri și imagine de sine. Credința în noi înșine este intrinsecă, hrănește stima noastră de sine din interior, ea există chiar și atunci când nu avem succes în ceea ce facem (cu condiția că avem convingeri conștientizate și asumate și o imagine de sine concretizată).

A avea o înaltă valoare de sine înseamnă că avem convingerea că putem accede la obiective înalte. De aceea, ambiția și stima de sine sunt deseori strict corelate. A nu se confunda stima de sine și ambiția cu „a te simți prețios/ă”. Nevoia de a mă simți special/ă, deosebit/ă, unic/ă, prețios/ă este de fapt dovadă a unei cunoașteri de sine superficiale și a stime de sine scăzute.

A fi mândru/ă de sine presupune creșterea sentimentului valorii personale în urma unui succes. Mândria de sine este aspectul extrinsec al stimei de sine, hrănește stima de sine din exterior: succes, reușită, aprecierea cuiva, un premiu etc.