Componentele stimei de sine

Cum am putea să ne îmbunătățim viața? Ce ar putea să ne ajute să ne iubim mai mult și să ne placă de noi așa cum suntem? Cum am putea determina o mai bună calitate a relațiilor noastre? Răspunsul la aceste întrebări se rezumă la stima de sine.

Stima de sine, deși este una dintre dimensiunile cele mai fundamentale ale personalității noastre, este un fenomen discret, impalpabil, complex, de care nu suntem întotdeauna conștienți. Amor-propriu, încredere în sine, mândrie de sine, iubire de sine, mulțumire de sine, sigur pe sine, afirmare de sine sau acceptare de sine sunt doar câteva dintre multiplele aspecte ale stimei de sine și noțiuni pe care deseori le folosim pentru a ne referi la stimă de sine.

Expresia stimă de sine pare a fi mai obiectivă. Verbul a estima provine de la latinescul estimare, a evalua care se referă la a determina valoarea și la a avea o părere despre. Prin urmare stima de sine este felul în care ne vedem și dacă ne place sau nu ceea ce vedem.

Atunci când este pozitivă, ne permite sa acționăm eficient, să ne simțim bine în propria piele, să facem față dificultăților existenței. Dar când este negativă, provoacă numeroase suferințe și neplăceri, care vin să perturbe viața noastră cotidiană.
Indicii despre stima ta de sine!
Oare… Cine sunt eu? Care sunt calitățile și defectele mele? De ce sunt capabil/ă? Care sunt reușitele și eșecurile mele, competențele și limitele? Care este valoarea mea, în ochii mei, ai apropiaților mei, ai persoanelor care mă cunosc?
Oare… Mă consider o persoană care merită simpatia, afecțiunea, iubirea celorlalți sau, din contră, mă îndoiesc adesea că merit să fiu apreciat/ă și iubit/ă? Am viața pe care mi-o doresc? Faptele mele sunt în acord cu nevoile și părerile mele sau, dimpotrivă, sufăr din cauza discrepanței dintre ceea ce vreau să fiu și ceea ce sunt? Sunt împăcat/ă cu mine însumi/însămi sau adesea nemulțumit/ă?
Oare… Când m-am simțit ultima oară decepționat/ă de mine însumi/însămi, nemulțumit/ă, trist/ă? Când m-am simțit mândru/ă de mine, satisfăcut/ă, fericit/ă?
Stima de sine = iubirea de sine + concepția despre sine + încrederea în sine
Stima de sine are la bază și este determinată de trei componente: iubirea de sine, concepția despre sine și încrederea în sine.
Iubirea de sine este baza stimei de sine

A ne stima înseamnă a ne evalua, dar a ne iubi nu suportă nicio condiție: ne iubim în ciuda defectelor și limitelor, în ciuda eșecurilor și înfrângerilor, pur și simplu pentru că o mică voce interioară ne spune că suntem demni de iubire și respect. Iubirea de sine nu depinde de performanța noastră. Ea nu ne ferește de suferință sau de îndoială, dar ne apără de disperare.

Iubirea de sine este baza stimei de sine deoarece ea depinde în mare parte de dragostea pe care ne-a împărtășit-o familia noastră atunci când eram copii și de grija afectivă pe care am primit-o. Cel mai valoros cadou pe care îl pot face părinții copiilor lor este să transmită copilului convingerea că el este valoros (opusul a „nu ești bun de nimic”) și că el este iubit necondiționat.

Carențele stimei de sine care-și au sursele la acest nivel sunt, fără îndoială, cel mai greu de compensat. Le regăsim la persoanele care se autosabotează, persoanele conflictuale sau cu „tulburări de personalitate”.

Iubirea de sine este inima stimei de sine, constituientul său cel mai profund și intim. De aceea, fiecare dintre noi privindu-ne cu sinceritate am putea să ne dăm seama dacă știm cum și dacă ne iubim sau nu. Lucrurile însă, sunt un pic mai complicate atunci când încercăm să estimăm nivelul exact al iubirii de sine din exterior. Nu este niciodată ușor să descoperim la cineva dacă și câtă iubire de sine există dincolo de masca sa socială.

Concepția despre sine = părerea mea despre mine
Părerea pe care o avem despre noi, această evaluare, fondată sau nu, a calităților și defectelor noastre este al doilea stâlp al stimei de sine. Nu este vorba doar despre cunoașterea de sine, importantă nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea  pe care o avem de a fi deținători ai calităților și defectelor, ai potențialităților și limitelor. În acest sens, subiectivitatea joacă un rol esențial. De exemplu, adolescenții pot avea o părere diferită despre ei în comparație cu părinții lor: „Sunt o urâtă!” poate declara o adolescentă prinsă în furtuna schimbărilor fiziologice specifice vârstei. Iar părinții acesteia îi pot spune cu nedumerire: „Eu te văd cu alți ochi. Nu înțeleg ce te nemulțumește, ești chiar drăguță!”
Concepția despre sine pozitivă este o forță interioară care ne permite să ne bucurăm de viață în ciuda adversităților. Și, din contră, dacă avem o stimă de sine deficitară, o concepție de sine foarte limitată sau timorată aceasta ne va face să pierdem mult timp până să ne găsim „calea” noastră.
Concepția pe care o avem despre noi înșine o datorăm mediului nostru familial, mai exact modului în care părinții ne vedeau în copilărie și de așteptările lor față de noi. „Copiii împovărați cu o misiune”, cea de a îndeplini ceea ce părinții nu au știut sau putut să facă, sunt cei care înconștient își asumă o sarcină imposibil de realizat (pentru că părinții nu vor fi mulțumiți, oricât de bine își face copilul treaba) care conduce deseori la ratarea trăirii propriei vieți; „Copiii perfecți” – buni și superiori în toate domeniile, copii străluciți și admirați, dar care încep să trăiască cuprinși de anxietate pentru că viața devine pentru ei o luptă continuă pentru a evita eșecul; „Copiii insuficienți” – orice fac nu e bine, nu este suficient, li se transmite sentimentul că nu merită apreciere și iubire – au o concepție de sine limitată care îi va determina să dezvolte dependență de celălalt: poate stabili relații satisfăcătoare cu celălalt, dar se limitează la rolul de succesor, nu calcă decât pe drumuri bătătorite, este hipersusceptibil și hipervigilent, mereu în apărare.
Părinții sădesc o concepție pozitivă despre sine copiilor atunci când îi însoțesc cu calm și îi sprijină să încerce și să persevereze în ceea ce fac. Așa copiii își dezvoltă rezistență la adversități.
Concepția de sine a unui adult este foarte mult influențată de cercul său de prieteni.
Încrederea în sine = modul în care acționez

În comparație cu celelalte două componenete ale stimei de sine, încrederea în sine nu este prea dificil de identificat. Încrederea în sine se poate observa în modul în care noi facem lucruri: Suntem încrezători? Credem că suntem capabili să acționăm adecvat? Cum ne comportăm în situații noi sau neprevazute, în care există o miză? Suntem copleșiți de dificultăți în realizarea unei sarcini? Pe scurt, găsim 100 de probleme pentru orice soluție sau 100 soluții pentru orice problemă?

Stima de sine are nevoie de fapte pentru a se menține sau a se dezvolta, de aceea micile succese cotidiene sunt necesare pentru echilibrul nostru psihologic.

Încrederea în sine, la fel, se construiește în copilăria noastră și depinde cum era perceput de părinți succesul și eșecul. Eșecul este prezentat copilului ca o consecință posibilă, dar nu catastrofică, a actelor sale? Este el recompensat atât pentru că el a încercat, cât și pentru ca el a reușit? Îl ajutam să formuleze învățăminte din dificultățile sale, în loc sa concluzioneze că i-ar fi mai bine dacă nu ar acționa? Încrederea în sine se transmite prin exemplu și prin conversație.

Avem un bun nivel al încrederii în sine atunci când nu ne temem exagerat de necunoscut, atunci când ne asumăm limitele fără a ne devaloriza sau fără a încerca să ne protejăm sau fără a contraataca pentru a ne proteja.

O insuficientă încredere în sine nu constituie un handicap insurmontabl. Dar persoanele care suferă de aceasta sunt adesea victimele inhibiției, care se simte mai ales în faptele mărunte, obișnuite, precum scrierea unui mesaj/email, cinversarea la telefon etc.

Legături de interdependență

Între cele trei componente ale stimei de sine există, în general, legături de interdependență: iubirea de sine (a te respecta indiferent de ceea ce ți se întâmplă, a asculta de nevoile și aspirațiile tale) facilitează incontestabil o concepție despre sine pozitivă (a crede în capacitățile tale, a te proiecta în viitor) care, la rândul său, influențează favorabil încrederea în sine (a acționa fără teama excesivă de eșec și de judecata altuia).

 

Lasă un comentariu