Înțelepții, exprimând complexitatea ființei umane, spun că Sinele este un Univers Întreg. De aceea, procesul cunoașterii de sine poate lua diverse forme, căi și metode, iar alegerea acestora fiecare o face în funcție de obiectivele pe care le are, resursele pe care le alocă acestui demers și, de sigur, în funcție de afinități, de ceea ce îi place. Prin urmare, unii aleg să asculte TEDuri, conferințe, podcasturi, citesc, alții meditează, parcurg El Camino, alții își asumă un travaliu terapeutic ș.a.

Procesul cunoașterii de sine este asemenea unei acțiuni arheologice de a descoperi și apoi de a aduce la lumină comorile extraordinare pe care le avem în noi înșine. Acțiunea arheologică în termeni psihologici presupune a conștientiza și apoi de a construi, exersa noi comportamente până când acestea devin noul Eu – un Eu plin de înțelegere față de sine și față de alții, un Eu plin de viață.

La început nu știm nici ce căutăm și nici unde să căutăm, iar această neștiință poate genera îndoieli, confuzie, suferință sau chiar neîmplinire. Dar, odată fixat acest obiectiv doresc să mă cunosc, să mă vindec și să cresc și odată ce întreprindem primele schimbări în viața noastră vom putea spune că începem gradat ne simțim din ce în ce mai plini de viață: în contact, dinamici, flexibili, începem să simțim totul parcă mai intens și fluent.

A fi plin de viață este opusul a ceea ce numim un organism care radiază puțină vitalitate: blocat, înțepenit, înghețat, calcificat, osificat, înlemnit, rigid, supracontrolat sau izolat. Vitalitatea este asociată cu o atitudine prietenoasă față de propria viață și față de ceilalți. Faptul de a fi lipsit de viață se exprimă printr-o atitudine indiferentă, nepăsătoare, neimplicată, până la fățiș ostilă. Doar pornind de la această lipsă de vitalitate oamenii ajung să își facă propria viață, dar și viața celor din jur mai grea. Cine este plin de viață iubește viața. Oamenii plini de viață creează în jurul lor un mediu sănătos. Iar oamenii care își inhibă vitalitatea au comportamente autodistructive, sunt deseori conflictuali, luptă pentru supraviețuire.

Diferența comportamentală dintre cele două moduri de a fi este că cei cu un nivel foarte scăzut al vitalității sunt mereu preocupați să afle cine a aruncat piatra, iar persoanle care sunt pline de viață imediat încep să constriască ceva cu acea piatră. Dacă ne dăm seama că nu mai simțim bucuria vieții trebuie urgent să schimbăm ceva.