Dacă ceva anume nu funcționează emoțional, nu funcționează deloc. ‒ Yann Martel

Ce sunt emoțiile?

Printre oamenii de știință care studiază emoțiile există un consens tot mai mare referitor la faptul că acestea pot fi definite ca tendințe de reacție cu componente multiple – încorporând tensiunea musculară, eliberarea de hormoni, modificări cardiovasculare, expresia facială, atenția și cogniția, printre alte schimbări – care evoluează într-un interval de timp destul de scurt. De obicei, experiența emoției începe cu evaluarea rapidă, conștientă sau inconștientă a unei situații care declanșează reacția.

Ce înseamnă cuvântul empatie?

Cuvântul empatie vine din greaca veche. Empatheia înseamnă afecțiune fizică sau pasiune. Termenul a fost preluat de doi psihologi germani și apoi a ajuns în circulația europeană, unde a fost definit ca fiind abilitatea de a te pune în locul altcuiva, de a simți ce simte altcineva.

3 elemente ale empatiei

Astăzi, literatura de specialitate furnizează o multitudine de definiții pentru empatie, majoritatea sunt consecvente, referindu-se la sesizarea și împărtășirea sentimentelor unei persoane. De exemplu, Lamm și colab. (2007) atribuie empatiei trei elemente: ca

(1) un răspuns afectiv pentru o altă persoană, ceea ce unii presupun că este împărtășirea stării emoționale a acelei persoane;

(2) o capacitate cognitivă de a prelua perspectiva altei persoane; și

(3) unele mecanisme de monitorizare a originilor sentimentelor așteptate (sine vs. celălalt).  

3 sensuri atribuite termenului de empatie

În mod similar, Oberman și Ramachandran (2007) precizează că empatia este o funcție a individului de a trăi aceleași sentimente ca și un altul prin intermediul înțelegerii și asemănării. Daniel Goleman (2018) completează definițiile de mai sus, spunând că termenul empatie este folosit în trei sensuri distincte:

(1) „să cunoști” sentimentele altei persoane;

(2) „să simți” ce simte acea persoană; și

(3) „să reacționezi cu compasiune” la durerea ei.

3 etape ale procesului de empatie

Goleman precizează că aceste sensuri pot fi interpretate, de asemenea, ca o succesiune de trei pași: te observ, simt împreună cu tine și acționez ca să te ajut. Toate trei se potrivesc cu ceea ce au aflat neuroștiințele despre modul în care operează creierul când ne armonizăm emoțional cu altă persoană.

Alți autori, pe lângă cele menționate mai sus, spun că empatia necesită abilitatea de a suspenda orice tendință de a judeca pe celălalt. Astfel, empatia este o recunoaștere pasivă și observarea experienței altuia care implică atât răspunsuri afective, cât și cognitive.

Preston și de Waal susțin că, într-un moment de empatie, atât emoțiile, cât și gândurile noastre sunt împinse în aceleași direcții ca în cazul celeilalte persoane. Trecerea de la empatie la acțiune se face prin neuronii-oglindă; empatia pare să se fi dezvoltat din contaminarea emoțională, cu care are în comun mecanismele neuronale. Empatia nu se bazează pe vreo regiune cerebrală specializată, ci mai degrabă implică regiuni multiple, în funcție de obiectul empatiei noastre.

Empatie deformată

Empatia are o mare importanță în reglarea comportamentului, deoarece oamenii nu ar putea colabora eficient dacă nu s-ar adapta la starea emoțională a celor din jur, iar neuronii-oglindă au rolul de a acorda trăirile proprii cu cele ale altor persoane. Copiii lipsiți de contact uman vital nu reușesc să facă distincție între emoții și au o foarte vagă idee despre ceea ce simt ceilalți[1] (de aici, putem presupune că acești copii, viitori adulți vor întâmpina dificultăți și în stabilirea unor relații tele-ice). Deformarea empatiei indică o suprapercepție a anumitor trăiri. De exemplu, copiii maltratați pot identifica mânie pe chipuri neutre, ambiguie sau chiar triste. Ei sunt mai receptivi față de mânie decât alți copii, o văd acolo unde nu există și continuă să caute mai mult timp astfel de semne (aceasta poate fi una dintre explicațiile bulling-ului).

Senzitititate emoțională

Empatia de mare acuratețe este un amestec dintre talent și practică. Unii oameni sunt în mod natural mai mult capabili să simtă sentimentele altora. Din păcate, o anumită parte dintre acești oameni înzestrați nu au etica proprie unui tele pozitiv și folosesc capacitatea lor într-o manieră manipulatoare, poate chiar sociopată. Ceea ce este important să menționăm este că, în timp ce un tele pozitiv poate dezvolta empatia, la rândul ei, empatia poate favoriza un tele pozitiv, și totuși aceste două fenomene nu sunt identice.

Unii oameni par aproape incapabili să fie empatici, pentru că suferă de egocentrism. Acest lucru se poate datora lipsei de inteligență emoțională nativă, imaturității emoționale, unei tulburări de relaționare (cum ar fi autismul) sau, mai mai ales, o supraabundență a trăsăturilor narcisiste. Inversiunea de rol (tehnică psihodramatică ce presupune trăirea efectivă în pielea altcuiva) poate fi de folos în așa-zisul diagnostic al capacității de a empatiza, dar și în dezvoltarea abilităților empatice.

Empatia, inteligența emoțională și inteligența socială

Empatia este o componentă indispensabilă pentru inteligența emoțională și pentru inteligența socială. Aceste două noțiuni sunt foarte des utilizate, însă care este diferența dintre ele?

Inteligența socială

Termenul de inteligenţă socială vizează capacitatea sau abilitatea omului de a realiza interacţiuni speciale, cu caracter adaptativ, în conformitate cu cerinţele şi provocările vieţii de zi cu zi. Diversitatea de manifestare a capacităţii de interacţiune socială presupune abilitatea de a cunoaşte, stabili şi dezvolta relaţii interumane. În cartea Inteligență socială. Noua știință a relațiilor umane, Daniel Goleman îl citează pe Edward Thorondike, psihologul de la Universitatea din Columbia care a propus în 1920 pentru prima dată acest concept: inteligența socială se manifestă din plin la grădiniță, pe terenul de joacă, în barăci, fabrici și magazine, dar scapă condițiilor formale standardizate ale unui laborator de analize. Thorondike remarcă faptul că o astfel de eficacitate în socializare are o importanță vitală pentru succesul în multe domenii, în special în leadership.

Inteligența emoțională

Inteligența emoțională reprezintă capacitatea de a conștientiza, controla și manifesta emoțiile personale, respectiv de a gestiona relațiile interpersonale într-un mod eficient și empatic. Ea include autocunoaștere (self-awareness), conștiință socială, stăpânire de sine și abilități de gestionare a relațiilor.

Care sunt abilitățile umane sociale și care sunt cele emoționale? Nu se știe!

Daniel Goleman, în titulul menționat mai sus, susține că psihologii nu au căzut de acord care dintre abilitățile umane sunt sociale și care sunt emoționale. Această sarcină devine și mai dificilă, având în vedere că cele două domenii se întrepătrund, exact așa cum proprietatea socială a creierului se suprapune centrilor emoționali. Toate emoțiile sunt sociale, remarcă Richard Davidson, […] nu poți separa cauza unei emoții de lumea relațiilor – interacțiunile noastre sociale sunt cele care ne conduc emoțiile. În acest context, țin să remarc faptul că din acest motiv relația joacă un rol central în demersul psihoterapeutic (relația dintre terapeut și client, relația cu persoanele semnificative etc.)

Elementele inteligenței sociale: Goleman

Daniel Goleman menționează că elementele inteligenței sociale pot fi organizate în două categorii mari: conștiința socială – ceea ce sesizăm la ceilalți – și dezinvoltura socială, ceea ce facem apoi cu acea conștiință. Oare aceste două categorii descriu fluxul emoțional care circulă între două persoane?

Conștiința socială cuprinde:

• empatia primară – sentimentele împărtășite cu ceilalți; sesizarea sentimentelor emoționale nonverbale;
• rezonanța emoțională – receptivitate maximă; a rezona cu o altă persoană;
• precizia empatică – înțelegerea gândurilor, sentimentelor și intențiilor altei persoane;
• cogniția socială – a ști cum funcționează lumea socială.

Spectrul dezinvolturii sociale include:

• sincronizarea – interacționarea fără probleme la nivel nonverdal;
• imaginea de sine – prezentarea eficientă a propriei persoane;
• influența – modelarea rezultatului interacțiunilor sociale;
• preocuparea – luarea în calcul a nevoilor celorlalți și acționarea în consecință.

Proiecția – opusul empatiei

Un alt aspect ce influențează dinamica emoțională este fenomenul de proiecție – ignorarea realității lăuntrice a celeilalte persoane – atunci când proiectăm, presupunem că și celălalt simte și gândește la fel ca noi. David Hume a constatat o remarcabilă înclinație a naturii umane de a conferi altora aceleași emoții pe care le observăm la noi înșine și de a descoperi peste tot acele idei care sunt extrem de prezente în propriile noastre minți. Într-o proiecție deplină, însă, nu facem decât să trasăm contururile lumii noastre peste cele ale lumii celuilalt, fără niciun fel de ajustare sau reglare. Oamenii absorbiți de ei înșiși, pierduți în lumea lor lăuntrică, nu prea au de ales decât să își proiecteze sensibilitatea asupra oricărei persoane percepute de ei.

Unii susțin că fiecare act de empatie presupune un gen subtil de proiecție – acordarea noastră interioară la altcineva declanșează în noi sentimente și gânduri pe care le putem lesne atribui acestora chiar dacă în mod eronat. Provocarea terapeutului este să distingă între propriile proiecții – ceea ce, în termeni de specialitate se numește contratransfer – și empatia autentică. În măsura în care este conștient care dintre sentimentele sale lăuntrice le oglindește pe cele ale pacientului și care își au de fapt originea în propriul trecut, terapeutul poate discerne ce anume simte cu adevărat pacientul.

Empatia creează o buclă de feedback emoțional

Empatia creează o buclă de feedback pe măsură ce ne străduim să potrivim percepția noastră cu realitatea celelalte persoane. Sentimentul nostru de bine depinde, într-un anumit grad, de faptul că ceilalți te văd așa cum ești; relația este o nevoie umană fundamentală, un mijloc de supraviețuire. Astăzi ecoul acestei nevoi ne face să simțim respingerea socială la fel de profund ca durerea fizică.

Cum putem să ne dezvoltăm empatia?

Psihodrama – o formă de terapie prin metode de acțiune, cum ar fi: jocul de rol, inversiunea de rol, oglinda, scaunul gol etc. – propune participanților oportunitatea dezvoltării senzitivității empatice.

Studii recente au arătat că meditația și tehnicile mindfulness ne pot face să simțim și să percepem mai bine gândurile și emoțiile celorlalți.

În loc de concluzie…

O întâlnire a două persoane: ochi în ochi, față în față.

Și când ești aproape îți voi scoate ochii

Și îi voi pune în locul ochilor mei,

Iar tu?îți vei scoate ochii

Și îi vei pune în locul ochilor tăi,

Apoi mă voi uita la tine cu ochii tăi…

Iar tu te vei uita la mine cu ochii mei.

Pasaj din poemul Invitation to Encounter (1914), de Jacob Levy Moreno – cel care a dezvoltat psihodrama, metodă care se aplică în domeniul psihoterapiei, educației, afacerilor, dreptului, instruirii organizaționale, consultanței, în domeniul dezvoltării comunităților, în teatru și în instruirea membrilor de cult. .

[1] În anii 1990, trauma copiilor abandonați din România a scandalizat o lume întreagă. Jurnaliști și cercetători străini au făcut publice realități zguduitoare. Un studiu britanic a analizat comportamentul mai multor adulţi care la începutul anilor 1990 au petrecut primii ani din viaţă în orfelinatele din România: lipsa de afecţiune în timpul copilăriei are consecinţe dramatice (https://www.g4media.ro/218381.html ). Potrivit rezultatelor studiului, creierul orfanilor regimului Ceauşescu a fost mai mic cu 8,6% în comparaţie cu creierul copiilor britanici. Un alt aspect important – potrivit studiului – este acela că leziunile cerebrale traumatice suferite în timpul copilăriei rămân pe viaţă. […] Astfel, se pare că neuroplasticitatea (respectiv acea capacitate de adaptare a creierului prin care funcţiile anumitor părţi ale creierului care au suferit leziuni pot fi preluate ulterior de alte zone ale creierului) nici nu s-a format şi nici nu s-a dezvoltat mai târziu la aceşti copii traumatizaţi. Pentru mai multe detalii vezi Local Brain Functional Activity Following Early Deprivation: A Study of Postinstitutionalized Romanian Orphans, publicat online în octombrie 2001.